Anca: „Kone este un jucător de clasă“

Lui Adrian Anca, atacant care va semna azi pe două sezoane cu Oţelul, îi pasă de fosta sa formaţie, CFR Cluj. „Dintre noii jucători transferaţi îl ştiu doar pe Koné, pe care l-am văzut jucând în Ligă. Este un jucător foarte bun, un fotbalist de clasă. Cred că tot CFR va lua titlul şi în sezonul următor“, a mărturisit Adrian Anca.

Category: CFR Cluj


Mureşan: “Nu ne facem de râs în Liga Campionilor”

Pe Koné l-am urmărit un an şi jumătate până l-am adus la echipă. Este atacantul de care aveam nevoie, cu experienţă în cupele europene. Pot spune că acum avem cea mai bună echipă, mai puternică şi decât lotul de anul trecut, care a câştigat titlul de campioană. Sunt sigur că acum avem formaţie de Liga Campionilor şi că nu ne vom face de râs în această competiţie“, a mărturisit Iuliu Mureşan. Koné, care va ajunge pe 1 august sub comanda lui Ioan Andone, are o pasiune mai puţin obişnuită pentru un fotbalist: matematica. De altfel, el a urmat şi cursurile unei universităţi de profil în Coasta de Fildeş.

8 goluri a marcat Kone anul trecut în Liga Campionilor, din care şase în fazele preliminarii

Category: CFR Cluj


Dani Coman spre CFR

Mâine este „Ziua Z” pentru Dani Coman. În cazul în care nu va semna prelungirea contractului cu Rapid, atunci nu este exclus să ajungă la CFR Cluj!

Giuleştenii i-au transmis lui Coman un mesaj clar prin vocea vicepreşedintelui Alexandru Bunea: „Dacă nu vrea să semneze cu Rapid, atunci este posibil să nu meargă în cantonamentul din Elveţia, dar acest lucru îl va hotărî Jose Peseiro”. Iar la acest moment, Dani Coman este hotărât să nu semneze cu Rapid, pentru că, mai exact, nu are ce iscăli! Copos susţinea sus şi tare că i-a înaintat recent portarului piteştean o ofertă pe patru sezoane, cu un salariu de 250.000 de euro. În realitate, aceasta nu există, din câte dezvăluie Coman: „Singura propunere de prelungire pe care am primit-o de la Rapid a fost la sfârşitul campionatului. Mi s-a oferit un salariu mai mic de 250.000 de euro şi un contract pe trei ani!”. Cum negocierile cu Copos şi Taher se dovedesc destul de a

Category: CFR Cluj


Cadu: „Vrem un nou event“

Căpitanul clujenilor spune că echipa lui nu se va face de râs în Liga Campionilor. El ar vrea să se dueleze în cea mai importantă competiţie intercluburi cu o formaţie din Portugalia.

Cum merge pregătirea?
E bine, este mult de muncă, dar nu avem ce face. Aşteptăm acum şi primul amical, cel cu Groclin, pentru a vedea cum merge jocul. Suntem optimişti, am plecat la drum cu gândul de a realiza un nou event şi de a nu ne face de râs în Liga Campionilor.

Toată lumea vă creditează cu şanse minime în Ligă…
Vara trecută credea cineva că vom lua titlul? Sau că vom avea puterea să ne batem la campionat? Eu spun că avem o formaţie puternică, redutabilă, care poate termina pe locul 3 în grupe.

Category: CFR Cluj


Oberman: „Am auzit numai de Steaua”

Mijlocaşul argentinian Gustavo Oberman (foto), care a fost transferat pentru 600 de mii de euro de la Argentinos, spune că nu a auzit de formaţia clujeană. „Am auzit numai de Steaua. Familia mea a zis că sunt nebun când i-am spus că voi merge în România. Detalii despre Cluj am aflat de pe internet şi de la şefii CFR-ului”, a zis Oberman.

Category: CFR Cluj