Andone ştie primul 11

O remiză cu Groclin, câştigătoarea Cupei Poloniei, şi o victorie cu Dinamo Kiev, vicecampioana Ucrainei, nu au darul să-l mulţumească pe deplin pe Ioan Andone, tehnicianul campioanei CFR Cluj, care s-a declarat satisfăcut doar parţial de prestaţia echipei sale în cele două meciuri amicale.

Domnule Andone, sunteţi mulţumit de modul în care a decurs pregătirea în acest prim cantonament?
Din punctul de vedere al pregătirii fizice, da, fiindcă am reuşit să fac ceea ce mi-am propus, şi anume să-i aduc pe toţi jucătorii la nivelul dorit, dar altfel, mai avem mult de lucru. În cele două meciuri amicale am făcut multe greşeli tehnice şi tactice, iar acestea trebuie eliminate. Totuşi, a fost o perioadă grea, de acumulare, în care am făcut antrenamente preponderent fi­zice şi în care abia spre final am lucrat câte ceva şi tactic. În al doilea cantonament ne vom axa pe antrenamente tactice şi jocuri şi pe închegarea unui prim unsprezece. În mare, cam ştiu echipa de bază, dar mai am unele dubii.

Category: CFR Cluj


Mureşan: “Becali desfiinţează pe toată lumea”

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că nu se aştepta la o asemenea decizie, de a se schimba radical toată decizia în “cazul Valiza”

“Sunt uimit şi nu am ce comenta. Mă aşteptam să fie o reducere, dar nu chiar aşa de mult. Domnul Becali desfiinţează pe toată lumea, îşi face şi DNA propriu, asta este. Ne aşteptăm la mai multă toleranţă atunci faţă de toată lumea. Trebuie să fie egalitate pentru toată lumea” a spus Mureşan în direct, la Special, la Sport.ro

Category: CFR Cluj


Semedo se desparte de CFR Cluj

Fiindcă nu şi-a prelungit contractul cu CFR, portughezul poate ajunge în Liga a III-a sau la Steaua
Episodul Mioveni“, când Semedo a refuzat să dea mâna cu Andone după ce a fost înlocuit, pare să fi pus cruce definitiv relaţiei de colaborare dintre cei doi, chiar dacă, în urmă cu două săptămâni, tehnicianul se lăuda că s-a împăcat cu portughezul.

În cele două săptămâni ale cantonamentului de la Kossen, Andone l-a marginalizat pe atacantul de culoare, care s-a antrenat, cu o excepţie, alături de puştii care vor ajunge în Liga a III-a, la CFR II, şi de jucătorii despre care se spune că vor părăsi CFR-ul în această vară. Excepţia s-a petrecut la antrenamentul de marţi seară, când, spre surprinderea tuturor, Semedo a fost inclus de Andone între cei 22 de jucători care au participat la meciul-şcoală. Prilej pentru o laudă amară din partea hâtrului Trică. „Bravo, Seme, ai promovat la echipa mare!”, i-a strigat mijlocaşul, fără să reuşească însă să-i smulgă măcar un zâmbet lusi-tanului, care a părăsit mohorât antrena

Category: CFR Cluj


Didi: „Aş juca pentru România“

Didi (foto), jucătorul căruia CFR-ul i-a resimţit din plin lipsa în sezonul de primăvară, s-a întors în forţă în prima echipă a campioanei.

Ai revenit după şase luni. Cum a fost?
Bine. Am jucat 45 de minute cu Groclin, am dat şi gol, sunt fericit. Recunosc însă că mi-a fost un pic teamă, mai ales că am întâlnit un adversar bun, cu jucători care au pus serios piciorul la minge. Am trecut însă peste asta, fiindcă mi-era dor să joc fotbal.

Cum îţi este piciorul la care te-ai accidentat?
E ok, deşi nu e sută la sută, ca înainte de accidentare. Trag însă tare la antrenamente ca să îmi intru repede în formă, să joc bine în campionat, să înscriu multe goluri şi să câştigăm din nou campionatul.

Apropo de antrenamente, colegii tăi s-au plâns de duritatea lor? Ţie cum ţi s-au părut?
Mai uşoare decât la Bologna, unde am făcut în primăvară recuperarea de după operaţie. Acolo mă antrenam trei ore dimineaţa şi trei ore după-amiaza, aşa că aici, la Kossen, totul a părut a fi mult mai simplu.

Ai găsit lume nouă în vestiar. Care este prima impresie?
Sunt fotbalişti buni, tehnici, îmi plac. Acum rămâne să facem împreună cu ei treabă bună în campionat şi în Liga Campionilor, unde nu ne va fi deloc uşor, deoarece 90% dintre băieţi nu au mai jucat la acest nivel. Doar Trică, portarul canadian şi Kone, care va veni în august, au experienţă într-o asemenea competiţie.

Category: CFR Cluj


CFR-ul îşi face moral pentru Liga Campionilor

CFR a încheiat pe plus primul stagiu al verii, după 1-1 cu polonezii de la Groclin, luni, la Kossen, reuşind o victorie de moral, ieri, la Leutasch, 3-2 cu Dinamo Kiev. Campionii se întorc azi acasă.
Andone pare chitit să joace 4-4-2 în noul sezon, sistem pe care l-a folosit în ambele partide amicale din primul stagiu austriac, cu toate că la antrenamentul de marţi seara a testat şi un alt modul, 4-2-3-1. Ieri, însă, cu Kievul, faţă de partida de luni cu Groclin, „Fălcosul“ a umblat un pic la formula de start, înlocuind patru jucători faţă de confruntarea cu polonezii. Noua achiziţie, Alcantara, care nu a impresionat în primul amical, i-a lăsat locul în echipă lui Sousa, Peralta a fost înlocuit de Prette, Culio de ivorianul Kone, iar Didi de Dubarbier.

Cu toate acestea, campioana a suferit teribil în prima repriză, când a primit gol la primul şut pe spaţiul porţii, iar apoi a făcut destul de greu faţă presiunii puse de Dinamo. A reuşit totuşi să egaleze repede, din penalty, prin Cadu, iar după pauză, când Andone a schimbat toată echipa, terenul s-a înclinat spre poarta lui Shovkovsky. Fabbiani a marcat şi el după multă vreme, Manuel Jose a mai obţinut un penalty, transformat de Mureşan, şi CFR s-a desprins la 3-1. Marea problemă a campioanei, gafele portarilor, şi-a făcut apariţia şi la meciul de ieri, Nuno Claro greşind la al doilea gol al lui Dinamo, după ce tot el reuşise să pareze un penalty. A fost singurul moment în care banca echipei clujene şi-a exprimat dezamăgirea, portughezul fiind certat de Ion Manu, antrenorul cu portarii.

Trică şi Ghioane au făcut schimb de tricouri la final. „Tibi, vă dă voie să faceţi schimb de tricouri?“, l-a întrebat Trică pe Ghioane. „Sigur“, i-a răspuns Tibi, care i-a oferit apoi tricoul de joc.

Category: CFR Cluj