Maseurii lui „U“ în Gruia

Migraţia dinspre „U” spre CFR continuă. Un post la echipa campioană sună tentant şi nici rivalii de pe „Moina” nu refuză ofertele din Gruia. Feroviarii i-au „furat” din curtea adversarilor pe maseurii Bogdan Rus şi Pavel Toth. Cei doi îmbracă din această vară tricoul CFR şi îi vor pregăti pe Trică & co pentru Champions League.

Category: CFR Cluj


Sandberg nu mai intră în calculele lui Andone

Venirea lui Hugo Alcantara pare să-l fi scos pe Sandberg din planurile „Fălcosului”. Suedezul nu a jucat niciun minut în Austria şi va cere oficialilor să fie lăsat să plece. Concurenţa a devenit şi mai acerbă în lotul lui Andone după transferurile din această vară. Nemulţumiţi de aportul lui Sandberg şi Sousa în defensivă, clujenii l-au transferat pe Hugo Alcantara şi l-au readus la echipă pe Dorin Toma, împrumutat anul trecut la Gloria Bistriţa. Noul fundaş brazilian pare prima opţiune pentru postul de al doilea stoper, alături de „căpitanul” Cadu, iar Sousa devine prima rezervă. Astfel, Sandberg pare să fi sărit din schemă. „Nu ştiu cum va arăta viitorul meu. Deocamdată, este nesigur”, a admis ieri suedezul, care este decis să ceară explicaţii pentru faptul că nu a jucat niciun minut în amicalele cu Groclin şi Dinamo Kiev. „Domnul Andone nu mi-a spus absolut nimic în legătură cu faptul că nu am jucat. Normal că sunt îngrijorat, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla cu mine”, a mai spus fundaşul nordic.
Sandberg pare să se fi săturat de situaţia confuză în care se află şi va cere în acest week-end explicaţii oficialilor din Gruia. Suedezul vrea să fie lăsat să plece dacă nu mai intră în planurile lui Andone. „Nu pot să spun nimic în acest moment. Voi avea o discuţie cu oficialii şi în câteva zile sper să ştiu mai multe”, a conchis suedezul.

Category: CFR Cluj


EXCLUSIV / Tony: “Steaua nu are nicio şansă la titlu”

u mai puţin de o lună înaintea începerii campionatului, jucătorii dau deja pronosticuri în ceea ce priveşte viitoarea campioană. Tony de la CFR este sigur că ardelenii îşi vor păstra titlul, mai mult, nu dă nicio şansă Stelei la câştigarea campionatului.

Category: CFR Cluj


Tony s-a comportat ca un antrenor secund

Francezul Tony nu este numai inima echipei din Gruia, ci şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Andone.

Una dintre sarcinile pe care Tony şi le-a asumat, la rugămintea lui Andone, este să-i ajute pe puştii ivorieni Kone, Viera şi Traore să se integreze cât mai repede în echipă. „Tony, eu nu ştiu franceza, ei nu au învăţat încă româna, aşa că te rog să mă ajuţi să comunic cu ei la antrenamente şi la meciuri. Vrei?”, l-a rugat tehnicianul înaintea cantonamentului de la Kossen. „Cu plăcere”, a replicat franco-portughezul, care şi-a intrat în rolul de „secund” de la primul antrenament.

Apoi, în repriza a doua a amicalului cu Groclin, când el a rămas pe margine, iar Kone şi Viera erau pe teren, Tony s-a comportat ca un antrenor. A gesticulat, a strigat, a vorbit cu Andone şi a trimis mesaje în teren. „Fac tot ce e bine pentru club. Suntem o familie şi trebuie să ne ajutăm”, a mai spus „secundul” Tony.

Category: CFR Cluj


Cămătaru: “Este o lipsă de omogenitate la CFR”

Fostul internaţional Rodion Cămătaru nu are prea mare încredere în ceea ce priveşte comportarea CFR-ului în Liga Campionilor, considerând că omogenitatea echipei este cea mai mare problemă.

“Este o lipsă de omogenitate. Cumpără şi vând foarte mult. Nu mi se pare o idee bună ce fac ei. Nu prea am văzut omogenitate, mai ales în returul campionatului trecut”, este de părere Cămătaru.

Locul 3 într-o grupă Champions League ar putea fi considerată o mare performanţă, a mai spus fostul dinamovist la Sport.ro: “Depinde şi cu cine pică în grupă. Cu noroc ar putea ajunge să joace în Cupa UEFA”

Category: CFR Cluj