Posted by kather on April 12, 2008
Clujenii l-au numit antrenor principal al echipei secunde pe George Ciorceri. Acseta va începe de astăzi antrenamentele la echipa a doua, nou-promovată în liga a treia, iar fostul tehnician, Sorin Oncică, va deveni secund. Ciorceri, care a mai lucrat la CFR în perioada 2002 – 2003, va avea ca obiectiv promovarea în Liga a II-a.
Posted by kather on April 12, 2008
Arena campioanei se pregăteşte în paşi repezi de meciul România – Lituania şi de partidele din Liga Campionilor. Lucrările la noua tribună a arenei din Gruia vor fi finalizate la finalul lunii august, astfel încât la ora debutului naţionalei României în preliminariile CM din 2010 totul să arate ca la carte.
Să vezi şi să nu crezi! Chiar şi jucătorii campioanei se miră de lucrările de la stadion. „Aici se face într-o lună ca la alţii în 10 ani”, zice Eugen Trică, decarul clujenilor fiind completat de Adrian Anca, jucător care a plecat zilele trecute la Oţelul. „Când am sosit la CFR arena era de Liga a II-a şi veneau la meci câteva sute de oameni. Acum ea este de nivelul Ligii Campionilor. Este incredibil”, recunoaşte „Caniggia”, nostalgic după despărţirea de campioana României.
Posted by kather on April 12, 2008
Preşedintele campioanei va discuta cu Semedo despre prelungirea contractului
Iuliu Mureşan (foto) crede că achiziţiile din această vară sunt suficiente pentru o prezenţă onorabilă în Champions League şi spune că nu a dorit să transfere jucători cu contracte peste media echipei.
Posted by kather on April 12, 2008
Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, speră că în lupta pentru titlu vor fi angrenate mai multe echipe, dar se teme cel mai mult de echipa unde a făcut carieră, Dinamo Bucureşti.
“Ideal ar fi ca şase, şapte echipe să se bată pentru titlu. Dintr-o astfel de competiţie fotbalul românesc ar avea numai de câştigat. Echipele mici pot produce surprize. Mare atenţie la Dinamo, nu a avut niciodată doi ani slabi la rând. După un sezon nereuşit se organizează foarte bine şi devin extrem de periculoşi.”, a declarat Andone la TVR.
Posted by kather on April 12, 2008
Preşedintele campioanei crede că naturalizarea jucătorilor străini poate deveni o soluţie şi pentru naţionala României, aşa cum a fost pentru Turcia sau Spania.
“Eu cred că în continuare o soluţie pentru natională poate să fie naturalizarea de jucători străini. Acest lucru nu trebuie să fie considerat o rusine, trebuie să scăpăm de aceste idei preconcepute. Aducerea de stranieri în campionatul românesc creează un campionat competitiv şi, în felul acesta, creşte valoarea campionatului şi automat jucătorii care sunt selectionaţi la naţională vor fi mai valoroşi. Este la fel ca transferurile românilor în campionatele externe. Dacă ei consideră că nu e bine să aducem străini în ţară, de ce nu vin ei să joace în România?”, a spus Iuliu Mureşan pentru Sport Total FM.