Posted by kather on July 12, 2008
După ce a aflat de planurile campioanei României, care vrea să facă din echipa a doua o rampă de lansare pentru tinerii jucători, fiul cunoscutului arbitru Sorin Corpodean nu a ezitat să-şi încerce şi el şansa.
Junior la „U” Cluj în trecut, Andu Corpodean (18 ani) a decis să facă pasul către rivala CFR, chiar dacă deocamdată la formaţia a doua. Ieri, Corpodean junior a dat primul test în vişiniu, jucând în amicalul CFR II - Sănătatea Cluj (scor 1-2), fiind urmărit din tribună atât de tatăl său, cât şi de Iuliu Mureşan, preşedintele campioanei. Cei doi însă nu au stat alături, pentru a nu da naştere la interpretări suplimentare. Corpodean a urmărit meciul alături de un fost portar al CFR-ului, Sabin Pâglişan.
Sorin Corpodean a explicat cum a ajuns fiul său să îmbrace tricoul lui CFR. „A fost junior la «U», dar de curând a împlinit 18 ani şi acolo nu prindea echipa mare, fapt pentru care a decis să-şi încerce norocul la CFR. În funcţie de cum vor decurge pregătirile, vom vedea dacă va rămâne în Gruia. Eu îi doresc mult succes şi să prindă lotul aici, pentru că asta îşi doreşte, dar să nu se aştepte să-i pun pile”, a mărturisit Sorin Corpodean. Cunoscutul arbitru nu se teme de gurile rele după trecerea fiului său în curtea CFR-ului şi se pregăteşte de un nou sezon în care vrea să aibă cât mai multe satisfacţii. „Nu mă interesează ce vor zice unii şi alţii. Eu mă pregătesc în linişte pentru noul campionat, în care îmi doresc să am cât mai multe succese pe plan profesional”, a încheiat Sorin Corpodean.
“Nu e nicio problemă că a fost Corpodean jr în probe şi nu ar trebui să fie nici măcar dacă ar rămâne. Oricum, Sorin Corpodean nu va fi şef la CCA” - Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
Posted by kather on July 12, 2008
Preşedintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan, spune că, deşi este foarte bun prieten cu Adrian Ilie, nu se pune problema ca fostul manager stelist să ajungă la Cluj.
“Sunt convins că Steaua va găsi soluţiile să îşi remedieze problemele, nu ştiu dacă ne avantajează plecarea lui Ilie din Ghencea, depinde şi ce putere de decizie avea acolo. Am colaborat bine cu Ilie, atât timp cât a fost impresar, dar nu se pune problema ca el să ajungă la Cluj. Oricum, nu mă miră demisia lui”, a spus Mureşan la sport.ro.
Oficialul echipei campioane a mai precizat că Rapidul este echipa care s-a întărit cel mai mult în această pauză competiţională, dar CFR-ul este favorită la cucerirea titlului.
“Am încheiat campania de transferări, am luat tot ce ne-am dorit. Avem cea mai puternică echipă din campionat, suntem obligaţi să repetăm performanţa de anul trecut. Suntem principalii favoriţi la titlu, deşi lupta se va da între noi, Steaua, Rapid, Dinamo şi Timişoara. Totuşi, Rapidul s-a întărit cel mai mult şi sigur va conta mult mai mult decât anul trecut”, a explicat Mureşan la sport.ro
Posted by kather on July 12, 2008
La CFR Cluj se pregătesc schimbări masive la nivelul regulilor interne. Iuliu Mureşan lucrează deja la un Regulament de Ordine Interioară care se anunţă mult mai draconic decât cel de anul trecut.
După ce mai mulţi jucători au avut ieşiri nervoase la adresa lui Ioan Andone, iar alţii, în special Fabbiani, şi-au făcut de cap prin cluburi, şefii echipei campioane vor să impună o disciplină mai severă. Astfel, în timp ce echipa este în cantonament la Abtenau, preşedintele Iuliu Mureşan lucrează la un nou Regulament de Ordine Interioară cu reglementări mult mai dure pentru jucători. „Mi se pare absolut normal să impunem nişte reguli mai stricte faţă de ce avem în acest moment, pentru că au apărut nişte situaţii neprevăzute. În acest fel, ne dorim să fie mai multă disciplină la echipă“, a admis preşedintele Iuliu Mureşan. Totuşi, reglementarea care ar putea stârni cele mai mari controverse nu este cea care prevede penalităţi financiare pentru diversele abateri disciplinare. Şefii din Gruia vor să le impună lui Fabbiani & Co. să accepte fără să crâcnească detaşarea la echipa a doua. „Da, este adevărat, vrem să impunem această regulă. Jucătorii care nu vor prinde lotul la prima echipă vor fi detaşaţi la «satelit», indiferent de nume, fără ca ei să poată refuza acest lucru”, a recunoscut Iuliu Mureşan.
Posted by kather on July 12, 2008
Clujenii au fost nevoiţi să-şi caute un alt adversar pentru primul amical din Austria, după ce englezii de la Preston nu au mai putut onora invitaţia. „Cei de la Preston ne-au anunţat că au şapte accidentaţi în lot şi nu mai pot să ajungă la amical. Însă nu s-a schimbat nimic. O vom întâlni pe Austria Karnten“, a mărturisit preşedintele Iuliu Mureşan.
Posted by kather on July 12, 2008
Potrivit site-ului www.transfermarkt.de, internaţio-nalul suedez Mikael Dorsin s-a transferat de la campioana României, CFR Cluj, la FC Moscova, locul 12 în prima ligă rusă, pentru suma de 1,5 milioane de euro. Suedezul, care a jucat doar şase luni în Gruia, a fost transferat de CFR de la Rosenborg, ca jucător liber.